Eu oficial am intrat în concediu și mi-e tare bine.. Mi-au trecut și supărările, am avut timp să mă odihnesc, am reușit să fac și ceva curățenie prin casă, am ieșit la plimbări și sunt tare încântată de faptul că am mai mult timp pentru toate. Oricum, sunt abia la început, așa că din cauză că am neglijat puțin blogul o să încerc să recuperez, dar tot nu cred că o să postez zilnic, pentru că în curând o să fiu plecată.
Zilele trecute am primit un set de lentile de contact pe care le-am câștigat pe pagina de facebook a Cătălinei. Culoarea pe care mi-am ales-o este Sterling Gray, deși www.xpromag.ro comercializează o gamă mare de culori care mai de care mai frumoase. Mi-ar fi plăcut și Turqoise tare mult, dar m-am gândit că ar atrage prea tare atenția.
Caracteristici:
Lentile de contact colorate cosmetice fara dioptrii Ciba Vision Freslook Colorblends
12 culori diferite
3 tonuri de culori pe fiecare lentila
Timp de purtare: 3 luni - 1 an
Continut de apa: 55%
Raza de curbura: 8,6 mm
Diametru: 14,5 mm
Pot fi purtate de orice persoana indiferent de culoarea irisului
Lentilele vin ambalate in cutii sigilate, fiecare cutie contine cate doua blistere sigilate, fiecare cu cate o lentile in solutie proprie pentru pastrare
Atentie! Culorile prezentate sunt orientative si pot aparea diferente in functie de culoarea naturala a ochilor
Aceste lentile NU se poarta si in timpul somnului
Pentru a intretine aceste lentile de contact se recomanda o solutie speciala, iar pentru pastrarea loc va trebuie un suport special
Ce am primit eu:
Vă închipuiți că erau două lentile, dar eu am fotografiat doar una, pentru că cealaltă este desfăcută. La prima vedere pare că nu prea e culoarea din fotografie, dar pe ochi e diferență destul de mare față de culoarea normală.
În primul rând trebuie să vă spun că e prima dată când dețin lentile de contact. Mă încânta ideea, dar n-am pus-o în practică până acum.
Când le-am primit am fost foarte încântată și primul lucru care l-am făcut a fost să pun una pe ochi. A durat cam 10 minute pentru că vă închipuiți că am crezut că n-o să fie prea greu și nu m-am uitat la tutoriale :) Rău am făcut pentru că ar fi fost mai ușor dacă m-aș fi uitat.
La început mi-a lăcrimat ochiul și cum eu am fost nerăbdătoare să fac poze atunci pe loc, n-au ieșit cum am vrut și în plus aveam lentilă doar pe un singur ochi. Vă pot arăta o imagine doar pentru a vedea diferența de nuanță, dar e cu rezoluție cam mică.
Peste câteva zile o să le port și vă promit mai multe fotografii. Nu știu cât de repede o să mă obișnuiesc cu ele. Voi purtați lentile de contact? Cum e?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu