Se afișează postările cu eticheta inscriere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inscriere. Afișați toate postările

29 octombrie 2012

Rezumat giveaway de toamnă

După cum am spus, până pe 30 octombrie se va afișa câștigătoarea. Sincer, n-am știut că o să mă întind atât cu înscrierile, dar au fost multe primite în ultimele zile de concurs și abia ieri a apărut ultima înscriere pe blog. Dar e destul de bine, pentru că ne încadrăm și cu voturile. 
Astăzi vă voi spune cum procedăm. Voi face un mic rezumat al înscrierilor cu câte o singură fotografie pentru fiecare, dar cu link (clic pe numele fiecăreia) pentru a se putea ajunge repede la postare pentru cine vrea să vadă și restul fotografiilor, povestea lor sau modul de realizare. Am hotărât (și cred că este varianta cea mai bună) să invit câteva blogerițe să voteze cea mai bună realizare a voastră, ca să evit invitarea prietenilor de pe facebook, pentru că așa nu ar mai fi corect.  

Participantele sunt:

1. Andreia  - manichiură

2. Cristina - manichiură

3. Cristina 2 - manichiură

4. Ana - machiaj

5. Andreia 2 - ținută

6. Oana Ruxandra - manichiură

7. Ioana - produse

8. Elena - manichiură


9. Kristina - manichiură

10. Raluca Andreea - bijuterie

11. Ioana Alinta - bijuterie

12. Andra Katerina - manichiură

13. Anella - decorațiune fimo

14. Anella 2 - bijuterii

15. Ioana 2 - decorațiuni

16. Andra Katerina 2 - DIY

17. Oana Ruxandra 2 - manichiură


Pe fetele care votează le găsiți în blogosferă:

Miuri - http://pardonne-moi-ce-caprice-bymiuri.blogspot.ro
Laluboutique - http://laluboutique.blogspot.ro/
Catallina - http://catallinanails.blogspot.ro/
All made up - http://aquashells.blogspot.ro/
By Dee Make-up - http://bydee-make-up.blogspot.ro/
Alexantza http://alexantza.blogspot.ro/
Andreea Lovin - http://neverspoiledenough.blogspot.ro
Cossa's cosmetics http://cossaoriflame.wordpress.com/
Deia's little beauty spot http://justanothergirlieblog.blogspot.ro/
Alina Anghel http://alina-anghel.blogspot.ro/
Arrianalovemakeup http://despreingrijiremakeupsinunumai.blogspot.ro/
FromMegWithLove http://frommegwithlove.blogspot.ro/
MidsummerBlog http://midsummer-blog.blogspot.ro/
MayaSecret http://www.mayasecret.com/
Lestie http://beauty-boutiqque.blogspot.ro
Sweetheart Woman http://www.sweetheart-woman.blogspot.com
Ana http://ana-s-beautyblog.blogspot.de/
Chocolate http://www.chocosprettythings.com/

Lista de blogerițe o pot actualiza până mâine, pentru că mai multe păreri fac diferența. Fiecare dintre ele va primi un mail cu un sondaj și vor putea vota, iar mâine seară voi afișa câștigătoarea. Se va ține cont de temă, originalitate și aspect. Dacă mai aveți întrebări puteți să lăsați comentariu sau mail. Câștigătoarea va fi afișată și pe blog și va primi și e-mail. Succes tuturor!!



28 octombrie 2012

A șaptesprezecea înscriere la concurs: Oana Ruxandra 2


Astăzi vă prezint ultima înscriere din concurs, sau a doua înscriere a Ruxandrei. Iarăși a scris un mail lung :D pe care vi-l etalez: ”M-am gândit să profit și de a doua șansă, așa...pe ultima sută de metri. Adevărul e că manichiura era gata de ieri, dar nu eram mulțumită de ea și mi-am adus aminte că am uitat să fac poze în timpul realizării ei. Așa că am șters ce mâzgâlisem eu cu instrumentul de punctat... și am punctat din nou. Din dragoste pentru toamnă, inimioare colorate :). Am inclus și culoarea vedetă a sezonului, vișiniul. Scuzați inimioarele strâmbe, asimetrice, inegale, cuticulele urâte din poze și alte imperfecțiuni care mă caracterizează :D. N-am talent la pictură, nu prea am habar de manichiură (fac și rime acum :)) ), dar încerc și o fac cu plăcere.
Scuze că n-am inclus poze din timpul pictatului, dar azi m-am descurcat fără asistenți :D. Pozele sunt luminate, tăiate să nu apară și alte bazaconii și cam atât. Logo-ul îl pun din obișnuință. Nu am modificat nimic la manichiură, nu mă pricep nici la editare foto chiar atât de bine :)) .
Am folosit ojele din poză (daca e cineva curios, spun și cum se intitulează) și instrumentul de punctat.  
Și acum ...asteptăm alegerea celei mai oacheșe întruchipări a toamnei. Mie mi-a facut plăcere, ca și data trecută, am încercat ceva nou :).
...ca sa nu pară ciudat, mai lamuresc 2 lucruri: unghiile sunt tot ale mele, dar le-am mai scurtat :D iar scrisul de pe hârtia galbenă e al meu acum, data trecută l-am pus pe asistent să scrie (cu "periatul" de rigoare, că el scrie mai frumos :D)”.


27 octombrie 2012

A șaisprezecea înscriere la concurs: Andra Katerina 2

Și Andra a hotărât să trimită două e-mailuri pentru concurs. Iată ce mi-a scris: ”Cred că deja știm toate cât de mult se poartă țintele anotimpul ăsta. Mie-mi plac mult steluțele, am și tatuate 8 steluțe :). Mi-am comandat de pe ebay.com un set de 100 de ținte în formă de steluțe ce pot fi atașate pe orice articol. Dezavantajul este că sunt destul de scurte și nu pot fi aplicate pe un material mai gros sau mai tare. Eu mi-am decorat cizmulițele cu aceste ținte într-un timp foarte scurt și am economisit foarte mult (toate cele 100 de ținte au costat în jur de 2 dolari ). Mi-am decorat și o gentuță.. și mai urmează să mai pun ochii pe ceva :))
Vă las cu imaginile și sper să vă placă ideea mea!”:


26 octombrie 2012

A cincisprezecea înscriere la concurs: Ioana 2

Încă o înscriere de la Ioana! Mailul mi l-a trimis acum câteva zile, când încă nu era frig și ceață. Dar poate vă amintește de zilele mai calde: ”Azi am fost un pic prin parc la plimbare și m-am bucurat de o zi perfectă de toamnă. Văzând multitudinea de culori ale covorului de frunze din preajmă, nu m-am putut abține să nu mă joc un pic cu ele, ca un copil de 5 ani :). Apoi mi-am amintit de un proiect DIY mai vechi (atunci am încercat cu mărgeluțe transparente) și am decis să încerc și cu frunzele din parc”. Ce i-a ieșit vedeți mai jos:



25 octombrie 2012

A paisprezecea înscriere la concurs: Anella 2

M-am trezit de dimineață cu gândul la blog :). Mi-am făcut un cappucino și lenevesc în fața laptopului, pentru că vremea de afară nu mă face să am chef de altceva. Fiindcă știu că stați cu emoții, vreau să anunț că pe data de 28 apare ultima înscriere din concurs, pe 29 voi posta un rezumat cu toate și cum se va vota, iar pe 30 seara, în jurul orei 23, afișez câștigătoarea.
Astăzi vreau să vă arăt a doua înscriere a Anellei, un set de bijuterii realizat din pastă polimerică fimo, mai exact o brățară și o broșă:


24 octombrie 2012

A treisprezecea înscriere la concurs: Anella

Ceva drăguț, funuț, colorat și de toamnă. Cam așa aș descrie eu ce veți vedea în prima înscriere a Anellei. 
Ce mi-a scris: ”Pentru prima înscriere în concurs m-am gândit că ar fi frumos să realizez un cosuleț în miniatură, plin cu fructe din pastă polimerică Fimo.:) Înălțimea coșulețului este de 5 cm, iar un fruct de exemplu are o dimensiune de aproximativ 1,5 cm. Timpul acordat pentru acest proiect a fost de aproximativ 2 ore ( l-am facut cu mult drag:) ).” Vă las cu imaginile:


23 octombrie 2012

A douăsprezecea înscriere la concurs: Andra Katerina


Astăzi veți vedea unghiile cu catifea ale Andrei. Este prima ei înscriere la concurs (pe a doua o să o vedeți zilele viitoare), despre care mi-a scris:
”Am folosit un kit pentru unghii de catifea și tatuaje pentru unghii. Le așteptam cu mare nerabdare special pentru această manichiură pentru concurs.
Mai întâi am folosit un tratament de la Avon, după care am aplicat oja de la Elf. Am trecut la tatuajele pentru unghii. A fost prima oară când mi-am făcut și am dat puțin greș. Unghia cu floricele albe..este o greseală :)) Am pus tatuajul greșit, dar l-am lasat așa pentru că mi-a plăcut totuși combinația de model de floare alb pe oja închisă la culoare. La urmatoarea unghie mi-a ieșit perfect! Deși florile nu sunt neapărat un simbol al toamnei, mi-au plăcut foarte mult culorile de toamnă ce le conținea floricica.
Pentru degetul mijlociu am aplicat două straturi de ojă aurie, după care am ,,aruncat" fire de catifea. Când am văzut cum a ieșit, mi-a părut rău că nu mi-am făcut la toate unghiile acest model. Este foarte interesantă și reacția oamenilor (mai mult a fetelor..:)) ) la vederea unghiilor de catifea. 
Sper să vă placă manichiura mea în culorile toamnei!”



22 octombrie 2012

A unsprezecea înscriere la concurs: Ioana Alinta

O bijuterie frumoasă și tomnatică vă prezint și astăzi..
Ioana Alinta mi-a scris: ”... mi-am luat inima-n dinți și am realizat pentru giveaway-ul tău de toamnă un colier din piele naturală colorată. Pașii pe care i-am urmat: am desenat cu un marker negru pe bucățele de piele colorată frunzulițe, le-am decupat după contur și le-am prins pe zalele lănțișorului.”
Mi-a atașat și o fotografie cu ea în timp ce lucra la colier pe care nu am postat-o pentru că așa m-a rugat, dar vă pot garanta că este realizarea ei în cazul în care există și cârcotași.

Iată și fotografiile:

21 octombrie 2012

A zecea înscriere la concurs: Raluca Andreea

Hello dragelor!

Iată că a luat sfârșit concursul meu și mă bucur că până la urmă au fost atâtea înscrieri frumoase. Următoarele zile o să mai apară restul, nu mai sunt foarte multe, dar sigur sunt foarte frumoase. Am rămas plăcut impresionată de ideile voastre. Fiecare a încercat să surprindă și a venit cu câte ceva nou, diferit și plăcut, ceea ce m-a încântat. Dacă aș avea cum, v-aș premia pe toate, dar până la urmă este un concurs și va caștiga cel mai bun.
Astăzi vă prezint o altă înscriere, realizată de Raluca Andreea, care pe lângă faptul că e pasionată de fotografie, realizează și bijuterii frumoase. Așa că mai jos o să vedeți o bijuterie realizată de ea și fotografiată foarte frumos :).
Ce mi-a scris: ”Deși eu am împletit șnururile, fiecare le poate asambla altfel,  depinde de gustul și inventivitatea fiecăruia.
Am ales aceste culori pentru șnururi și acest pandantiv ca să fie în ton cu toamna :).
Pentru înscrirea mea am avut nevoie de:
- un mic pandantiv
- șnururi colorate
- închizători și zale
- o foarfecă
- și un cleste.”

Vă las cu fotografiile:



20 octombrie 2012

A noua înscriere la concurs: Kristina

Astăzi e ultima zi de CONCURS! Am mai primit câteva mailuri și o să le tot postez și zilele viitoare, dar asta nu înseamnă că încă va fi deschis concursul. Vor fi luate în considerare doar cele primite până pe data de 20.10.2012, ora 23:59. După aceea o să vă spun exact cum o să se aleagă caștigătoarea și când, pentru că m-am tot gândit și răzgândit și abia am ajuns la o concluzie.
Pentru astăzi vă mai prezint o manichiură pe care Kristina a numit-o: Strugurele. 
Etapele pe care le-a urmat au fost:
”- un strat incolor pe toate unghiile;
 - manchiură french în afară de degetele inelare;
 - pe degetul inelar cu ajutorul instrumentului de punctat am realizat strugurele de culoarea mov, iar frunza având culoarea maro.”

19 octombrie 2012

A opta înscriere la concurs: Elena

Astăzi vă arăt o manichiură cu temă :). Elena s-a înscris la concurs cu o manichiură frumoasă despre care mi-a scris: ”Am realizat niște unghiuțe de toamnă : Păianjen.
Manichiura am realizat-o astfel:
- am dat un strat incolor (gama MADONNA);
- manichiura french/alb (gama MADONNA);
- pe degetul mare și inelar am dat cu ojă maro (gama CLASSICS)  și apoi am realizat un păianjen cu ajutorul liniilor (enamel art 1000).”


17 octombrie 2012

A șaptea înscriere la concurs: Ioana

Iată că s-a făcut puțin mai cald afară. Știu că nu e prea bine pentru perioada în care suntem, dar azi mi-a făcut plăcere să-mi rezolv liniștită treburile prin oraș. Printre altele, am văzut că se găsesc oje OPI și în Botoșani și mai e încă un stand Essence față de cel pe care îl știam până acum. E bine pentru când îmi vine să mai cheltui niște bani :).
Trecând peste noutăți, azi vă prezint o nouă înscriere la CONCURS. Ioana ne arată ce poartă în această toamnă:


16 octombrie 2012

A șasea înscriere la concurs: Oana Ruxandra

Pentru fiecare înscriere la CONCURS am selectat câte o parte din e-mailul primit pe care să o postez, dar pentru înscrierea de astăzi n-am știut ce să selectez. A fost un mail așa de lung, de plăcut și de explicit, că n-am putut să nu-l pun pe tot să-l vedeți și voi. 
Ruxandra, participanta de astăzi, este o fată foarte talentată. În afară de bijuteriile care-i ies excelent, se pricepe și la origami, la colorat unghiuțe și la povestit frumos :) O găsiți și pe Păpădiile Ruxandrei
E-mailul l-am împărțit în două, să pot să pun și fotografiile:

”Salut!

De cum am văzut tema concursului tău, m-am bucurat mult că a apărut prilejul să-mi fac curaj și să încerc un model pentru unghii pe care îl aveam de mai multă vreme în minte.
Citisem eu undeva (habar n-am unde!) că poți crea modele aplicând ojă pe o suprafață de plastic, lăsând-o la uscat și apoi jucându-te cu perforatorul. Și pentru că eu am un perforator în formă de frunzuliță care imi e foarte drag, am zis să-l supun și la alte cazne, nu numai la perforatul hârtiei. 
Zis și făcut! Rețeta: se iau 10 unghiuțe curățate binișor cu acetonă și protejate cu un strat de base coat, se aplică pe fiecare unghie una din culorile toamnei (din ojele din dotare; mi-aș fi dorit un galben și un portocaliu mai intens). Se lasă la uscat suficient, timp în care se aplică ojele și pe o cutie de plastic și se pun la uscat, teoretic, până peste noapte. Totuși, unii mai nerăbdători să vadă rezultatul, le desprind chiar înainte de culcare. :D 
A doua zi, se iau foițele de oje desprinse și se începe joaca cu perforatorul. Joacă, care tentează nu numai posesoarea de unghii pictate, ci și pe prietenul acesteia care iși autolansează o nouă provocare: să scoată cât mai multe frunzulițe din foițele obținute. Se obține o ploaie de frunzulițe, un fel de parc în miniatură. În tot acest timp, se fac poze la fiecare etapă. :)

15 octombrie 2012

A cincea înscriere la concurs: Andreia 2


Se pare că se simte că se termină concursul în curând, așa că au început să se adune înscrierile. V-am zis că s-a schimbat registrul, așa că pentru astăzi avem o ținută. 
Andreia, cea care s-a înscris prima la CONCURS mi-a scris: 
”Pentru ca a fost cald zilele acestea, am purtat o ținută în culorile ce se poartă toamna asta.
Albastru-cerneală, roșu-portocaliu, roz - am incercat o combinație, un sacou cu mâneca 3/4 albastru și pantaloni roșu/portocaliu., pantofi un roz nude și o gentuță tot nude.”


...și ținuta:

14 octombrie 2012

A patra înscriere la concurs: Ana

Iată și a patra înscriere la Giveaway-ul de toamnă. De data aceasta s-a mai schimbat registrul, pentru că am primit pe mail un machiaj în culori tomnatice.
Ana, pentru că așa o cheamă pe participanta de astăzi (sau Enchanted Ana, cum o găsiți pe blogul ei) mi-a scris următoarele: 

"Pentru început am aplicat  o bază pentru ca fardurile să fie mai intense. Apoi am aplicat prima culoare pe pleoapa mobilă, un portocaliu aprins, dar care nu se vede la adevarata intensitate în poze.
Am continuat cu aplicarea unui roșu burgundi un pic mai sus, și am amestecat ușor. La sfârșit am adăugat un  maro și un negru pentru definirea machiajului pe colțul extern al ochiului și un fard alb cu ușoare irizații aurii sub sprâncene pentru luminozitate.
În total am folosit 5 culori foarte simple. L-aș numi un machiaj Smokey Eyes în culori tomnatice.
Pentru buze am folosit un ruj Farmasi. Pentru obraji un iluminator de la Farmasi.
Am adaugat un pic de rimel, și gata machiajul!
Este prima oară cand realizez un machiaj în aceste culori și nu este greu deloc de realizat. Am dorit să surprind culorile toamnei, dar aparatul nu vrea în chip și fel să arate adevarata intensitate a acestuia.

Sper că vă place și că mă veți susține!:)"

Produsele folosite:


13 octombrie 2012

A treia înscriere la concurs: Cristina 2

Bună!!

La mine plouă și e întunecat cerul afară.. Nu-mi place asta, așa că stau în casă și nici nu am vreun gând să ies mai ales că îmi închipui că e destul de frig. Mi-am făcut unghiile și vroiam să fac și câteva fotografii, dar nu iese culoarea așa cum trebuie pentru că nu am lumină naturală. O să văd eu până la urmă cum fac.. 
Trecând peste asta, am primit pe mail o nouă înscriere. Autoarea este aceeași Cristina din a doua înscriere la CONCURS. Am scris Cristina 2 pentru a putea face deosebirea dintre manichiuri la voturile de final. 
Știți că fiecare are dreptul la două înscrieri, nu? Dacă vreți să vă înscrieți și voi, să știți că nu mai e foarte mult timp, iar dacă vreți să profitați de amandouă înscrieri, eu zic să vă puneți pe treabă!
Cristina mi-a scris următoarele: ”De data asta pentru manichiură am folosit tehnica burețelului pentru a face degrade, peste care am aplicat top coat. Atât, foarte simplu :)
Ca bază am aplicat oja Kallos 122, pentru a face degrade-ul am mai adăugat 2 oje Rapsodi (356 si 16), 2 nuanțe de maro, iar ca top coat am folosit Essence Make-it golden.”



5 octombrie 2012

A doua înscriere la concurs: Cristina


Hello fetelor!

Ieri am primit pe e-mail cea de-a doua înscriere la concurs. Este vorba tot de o manichiură de toamnă, foarte drăguță, realizată de Cristina Raduly care mi-a scris următorul mesaj: ”E o manichiură foarte simplă și ușor de realizat. Aveți nevoie doar de o ojă maro , niște oje aurii sau cărămizii și o pensulă. Eu am folosit pensula de blending de la elf , năpârlea și i-am găsit o alta întrebuințare. Prima oja aplicată e Farmasi 031 în 2 straturi, apoi cu  pensula am aplicat câte puțin din cele 3 oje (2 aurii și una cărămizie) și gata. Ușor,nu?”. Și Cristina e blogeriță și puteți vedea blogul ei aici.

Îi urăm succes și sper să o votați pentru premiu. Până atunci vă aștept și pe voi cu înscrieri!

Fotografiile pe care mi le-a trimis:


1 octombrie 2012

Prima inscriere la concurs - Andreia

Hello fetelor!

Pentru astăzi aveam programat altceva, dar fiindcă s-a contramandat, vreau să vă arăt prima înscriere la ”Giveaway-ul de toamnă”. 

Participanta se numește Andreia Butnaru, o bloggeriță pe care o puteți citi aici. Ea a realizat o manichiură foaaarte frumoasă în care a reprezentat copaci toamna și câteva frunze arămii.
Ce spune Andreia: ”Pentru realizarea manichiurii, am folosit tehnica buretelui și desen cu pensula subțire. 
Pentru început am aplicat un tratament, un strat de ojă albă, apoi cu buretele am combinat  nuanța de portocaliu, corai și galben și am tamponat pe deget, am lăsat să se usuce apoi am realizat copacii goi cu frunzulițele căzând, acestea fiind pictate cu auriu la mine pe unghii. În principiu metoda usoară , dar migăloasă la desen.”

Aveți o fotografie cu ojele pe care le-a folosit:



Disqus for Like a butterfly

Postari asemanatoare:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner