A fost odata ca niciodata o copilarie fericita. Se facea ca erau primaveri cu soare si flori de camp a caror miros imi navalea in suflet, veri calduroase cu fluturi si ciripit de pasarele. Imi amintesc cu drag de vremea cand tatal meu era apicultor. Era o bucurie pentru el sa munceasca pentru ca sa iasa mierea buna. Invata multe lucruri despre albine si punea mult suflet in munca lui.
Mie mi-era frica de intepaturile de albine dar uneori imi puneam o masca de apicultor si ma duceam acolo langa stupi sa vad ce face. Eram impresionata sa vad cum niste fapturi atat de mici pot fi atat de harnice.
Aveam multe carti acasa despre albine, miere, faguri si polen asa ca stiam ce calitati are mierea si pentru cate afectiuni e considerata un medicament.
Eu o mancam direct de pe fagure, mi se parea ca are alt gust, iar asta era o adevarata incantare pentru mine. Mama imi spunea de multe ori cat de buna este mierea pentru tenul nostru si cateodata ne alintam prin casa cu masti hidratante de miere.
Am intrebat-o de curand daca isi aminteste de Apidermin. Mi-a zis ca e crema tineretii ei si ca era una dintre cele mai bune din acea vreme.
Stupii nostri nu mai sunt, dar esentialul s-a pastrat, asa ca noile generatii vor duce mai departe povestea Apidermin.
